+40 374 885 693

Colectarea deșeurilor textile – implementare și provocări

Începând cu 1 ianuarie 2025, în România a intrat în vigoare colectarea separată și pentru fracția de deșeuri textile, care, dincolo de a fi o obligație legală ce generează costuri operaționale noi pentru colectare, reprezintă și oportunități de business, dacă vom colecta în vederea reutilizării și reciclării textilelor.

În cadrul conferinței „Circularitatea materialelor textile – Un viitor sigur, fără deșeuri”, în cel de-al doilea panel, „Colectarea deșeurilor textile – implementare și provocări”, a participat și dl. Radu Merica, CEO RER Ecologic Group.

Dincolo de devierea textilelor de la depozitarea definitivă, colectarea separată ar putea susține, în timp, un sector circular al industriei. Pentru aceasta este însă nevoie de dezvoltarea și susținerea sectorului second-hand, precum și de o definire clară a statutului de deșeu pentru textile.

„În ultimii ani ne-am confruntat cu mai multe schimbări. Totul a început cu o simplă colectare a gunoaielor și depunerea acestora la groapă. Apoi a apărut colectarea separată a deșeurilor, sortarea în vederea reciclării și tratarea pentru depozitarea în depozite ecologice. Acum discutăm despre colectarea separată a fracției de deșeuri textile. De-a lungul timpului ne-am adaptat permanent pentru a îmbunătăți logistica, pentru a găsi mijloace de transport adecvate, astfel încât acestea să fie colectate curate și într-un flux separat față de celelalte categorii.

În prezent, modalitatea de colectare diferă în funcție de regulamentul stabilit de autoritățile contractante: containere dedicate, amplasate pe domeniul public, lângă insulele de colectare a celorlalte categorii de deșeuri municipale, dar și prin campanii de colectare sezoniere, din fața casei sau în puncte fixe temporar amenajate. Colectarea separată este doar primul pas, însă aceste textile trebuie să ajungă în stații dedicate de sortare, pentru a stabili ce este sau nu reutilizabil, pentru a fi separat pe categorii de materiale în vederea reciclării etc.

Ne aflăm într-un plin proces de educare și învățare, la care trebuie să contribuim împreună – de la consumatori și autorități, până la operatorii de salubritate și procesatorii care vor reintroduce în economie textilele sau fibrele reciclate.” – Radu Merica, CEO RER Group.

Conferința completă poate fi vizionată aici 🔗https://www.linkedin.com/events/7330877368569368576/comments/

Municipiul Oradea – În Oradea deșeurile textile se colectează de la populație încă din anul 2023, pe toată perioada anului, în cele 100 de containere dedicate, amplasate în tot orașul în urma unui parteneriat încheiat de Primăria Muncipiului Oradea cu un reciclator. Cetățenii pot depozita în aceste containere articole de îmbrăcăminte și încălțăminte uzate, în vederea reintroducerii lor în economia circulară (valorificarea lor prin intermediului magazinelor de tip second-hand sau donarea lor pentru cauze sociale).
Deșeurile textilele se colectează și în cele două Puncte de Colectare Separată din Oradea – Thurzo Sandor (2017) și Uzinelor (2019). Din 2023, în aceste două Puncte de colectare sunt dechise și 4 containere destinate donării acestora pentru cazuri sociale și familii vulnerabile, în urma unui parteneriat cu Asociația Filantropia Oradea.

Zona Metropolitană Oradea 1B – Compania RER Vest colectează trimestrial deșeurile textile încă de la jumătatea anului 2024. Acestea se ridică de la limita de proprietate, cu condiția să fie depozitate în saci transparenți. Zilele de colectare sunt marcate în calendarele de colectare comunicate din timp generatorilor de deșeuri (populația). 🔗 https://rervest.ro/utile/programe-de-colectare
Generatorii din Zona Metropolitană Oradea 1B au la dispoziție și cele 5 Centre cu Aport Voluntar, care pun la dispozița localnicilor arondați, containere pentru depozitarea deșeurilor textile. 🔗https://rervest.ro/utile/ghid-de-colectare/
Asocierea RER Vest – RETIM – Zonele Alba 1 și 2 – colectarea gratuită a deșeurilor textile de la populația din județul Alba a început în 2025, prin campanii semestriale. 🔗 https://rervest.ro/alba/ghid-de-colectare/ și https://rervest.ro/alba/campanii-sezoniere/

INAPOI LA STIRI