+40 374 885 693

Sfaturi pentru o vară sigură, fără incidente din cauza depozitării deșeurilor

  • Becurile, tuburile neon, țigările electronice, telefoanele și încărcătoarele acestora sunt deșeuri electronice și electrice
  • Deșeurile electrice, electronice și electrocasnice se depozitează în locuri special amenajate

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). În acest context, RER Vest le reamintește generatorilor că locul acestor deșeuri nu este în pubelele de acasă, dar primăriile demarează de mai multe ori pe an campanii gratuite de colectare a acestor tipuri de deșeuri. Mai mult, acestea pot fi predate la centrele cu aport voluntar.

Conform datelor Eurostat, în anul 2022, s-au vândut aproximativ 14,4 milioane de tone de echipamente electrice și electrocasnice în Uniunea Europeană, dar doar 5 milioane de tone au fost colectate corespunzător. Tendința de consum este în creștere cu aproximativ 2% anual, ceea ce conduce la o creștere direct proporțională a cantității de deșeuri electrice – o amenințare serioasă pentru mediu, dacă nu sunt colectate responsabil.

Orădenii pot contribui activ

RER Vest îi încurajează pe cetățeni să predea, gratuit, echipamentele electrice, electronice și electrocasnice de care nu mai au nevoie, în cadrul campaniilor de colectare gratuită, desfășurate periodic de primăriile de care aparțin sau prin intermediul Centrelor de Aport Voluntar de care aparțin.

Deșeurile electrice conțin substanțe periculoase care, odată eliberate în mediu, pot afecta grav sănătatea oamenilor și ecosistemul. Predarea lor în mod responsabil este nu doar o obligație legală, ci și un gest de respect față de comunitate și natură.

Recomandări suplimentare pentru perioada caniculară

În contextul temperaturilor extreme din această perioadă, RER Vest recomandă orădenilor prudență sporită în manipularea și depozitarea deșeurilor electrice. Nu se depozitează echipamente electrice sub lumina directă a soarelui sau în spații expuse la căldură excesivă, deoarece unele componente pot deveni instabile sau inflamabile.

A se evita acumularea aparatelor defecte sau deteriorate în spații închise, cum ar fi pivnițele sau garajele, fără ventilație. Predarea echipamentelor se poate pe tot parcusul anului la cele două Puncte de Colectare din Oradea, precum și la CAV-urile din Zona Metropolitană Oradea. În plus, aparatele vechi pot fi predate în sistem „Buy Back”, adică la schimb cu unul nou, în unele magazine.

Sfaturi utile pentru o colectare responsabilă:

  • Verificarea periodică a stării echipamentelor electrice și electronice și scoaterea din priză, dacă nu sunt utilizate.
  • Reparare, în detrimentul înlocuirii directe.
  • Bateriile uzate se depozitează în punctele de colectare special amenajate în magazine.
  • Predarea deșeurilor electrice se facă doar către operatori autorizați, cu toate componentele, pentru a evita arderea ilegală și poluarea asociată.
INAPOI LA STIRI