+40 374 885 693

RER Vest – RETIM:  Informare și recomandări pentru sezonul rece

  • Echipajele de salubrizare menajeră ale Asocierii RER Vest – RETIM colectează deșeurile conform graficelor stabilite

În sezonul rece, echipajele Asocierii RER Vest – RETIM Ecologic Service vor ridica deșeurile conform graficelor de colectare în vigoare, în toate zonele de delegare.

Asocierea RER Vest – RETIM informează cetățenii că, în prezent, colectarea deșeurilor menajere de la persoanele fizice și agenții economici decurge fără întreruperea activității, în condiții de iarnă. În cazul condițiilor meteorologice cu căderi de precipitații sub formă de lapoviță și/sau ninsoare, în ziua de colectare a deșeurilor reciclabile, le recomandăm clienților casnici să le depoziteze golite, pliate sau strivite, în saci galbeni sau în alt tip de saci transparenți, colorați, și să lege bine sacii, pentru a evita umezirea deșeurilor.

În cazul pubelei pentru deșeuri reziduale, în perioada rece, din cauza gradului de umiditate mare, există riscul ca ceea ce se depozitează în pubela neagră să înghețe. Astfel, compania RER îi sfătuiește pe cetățeni să țină această pubelă într-o zonă adăpostită (garaj/terasă) și să o scoată spre colectare cât de des posibil, pentru a evita blocarea deșeurilor în recipient sau deteriorarea recipientului în momentul golirii, dacă deșeurile au înghețat.

Menționare privind serviciile de deszăpezire:

Precizăm că Asocierea RER VEST – RETIM nu prestează servicii de deszăpezire în județul Alba și nici în Municipiul Alba Iulia, acestea fiind contratate de către Consiliul Județean către o altă companie. Pentru situații legate de deszăpezire localnicii sunt rugați să contacteze administrațiile locale de care aparțin.

Compania RER mulțumește tuturor cetățenilor pentru înțelegere și colaborare și îi asigură că depune toate eforturile pentru a presta serviciile de salubrizare în parametri, conform programului de colectare. Pentru zonele în care cetățenii scot recipientele de deșeuri în fața porții, recomandă prudență, în condiții de vânt extrem, existând riscul ca acestea să fie răsturnate, să provoace pagube materiale sau să rănească pietonii din zonă.

Pentru sesizări legate de colectarea deșeurilor, Compania RER poate fi apelată prin Call Center, la numărul de telefon 0374 885 694, sau prin email la sesizari.alba@rervest.ro.

INAPOI LA STIRI