+40 374 885 693

Oradea – A început campania de spălare a recipientelor de colectare de la blocuri

Ca în fiecare an, în perioada de vară, RER Vest spală și igienizează pubelele și containerele din țarcurile arondate asociațiilor de proprietari.

Autospeciala care face această operațiune va trece zilnic pe la mai multe incinte de colectare a deșeurilor, ca în până la finalul verii, să spele toate containerele din cele 1000 de țarcuri de la asociații. Utilajul special poate spăla și igieniza fie un container, fie două pubele concomitent.

Procedura presupune golirea recipientelor de colectare, apoi spălarea cu apă caldă și o soluție specială a pubelelor sau containerelor, iar ultimul pas este dezinfectarea acestora. Pentru a ne asigura că toate pubelele sunt curate, vor fi spălate inclusiv recipientele destinate colectării deșeurilor reciclabile, adică cele galbene și verzi, chiar dacă acestea, dacă sunt respectate regulile colectării separate, ar trebui să fie uscate.  

Le reamintim pe această cale orădenilor regulile de colectare separată a deșeurilor:

  • în containerele galbene se depozitează doar deșeuri reciclabile precum plastic, metal, hârtie și carton, cum ar fi PET-uri, cutii din carton, ambalaje din carton ale produselor alimentare, recipientele pentru șampon, gel de duș golite și pliate sau strivite;
  • în recipientele verzi destinate ambalajelor din sticlă se depozitează doar borcane și sticle, clătite, fără capace din metal;
  • în pubela maro se pun exclusiv deșeurile biodegradabile, precum resturi de pâine, cereale, resturi vegetale, zaț de cafea, rămurele mărunțite, coji de ouă, hârtii umede, dar nu cu substanțe chimice;
  • containerul negru este destinat depozitării deșeurilor reziduale precum veselă spartă, excrementele animalelor de companie, păr și blană, mucuri de țigară, produse de igienă, resturi de carne, oase și produse lactate, grăsimi și uleiuri – dacă nu se colectează separat.
INAPOI LA STIRI