+40 374 885 693

Oradea: 17 martie – 11 aprilie, campanie de igienizare a domeniului public

Luni, 17 martie începe campania de igienizare și întreţinere a domeniului public din Municipiul Oradea care se adresează asociațiilor de proprietari și persoanelor fizice, regiilor autonome, societăților comerciale, dar și instituțiilor publice din Municipiul Oradea.

Orădenii care doresc să curățe spațiul verde din fața casei, o pot face cu ridicarea gratuită a deșeurilor vegetale strânse, puse în saci (frunze, iarbă), în fața casei în perioada programată zonei. Se vor colecta gratuit crengi, frunze, iarbă cosită și alte deșeuri vegetale. Pentru a evita răspândirea frunzelor pe carosabil sau trotuare, localnicii sunt rugați să le depoziteze în saci transparenți, iar în cazul crengilor, este de preferat să fie tăiate și legate, pentru a evita eventuale accidentări ale trecătorilor sau răspândirea lor pe carosabil.

Orașul va fi împărțit în patru zone, iar orădenii sunt rugați să verifice perioada în care este programat cartierul în care locuiesc. Mașinile RER Vest vor colecta de luni până vineri aceste deșeuri vegetale, în funcție de zona programată, începând cu arterele principale de circulație, inclusiv de pe aliniamentele stradale, scuaruri, spații publice care aparțin asociațiilor de proprietari și a persoanelor fizice din zona de case.

Le reamintim orădenilor că în afara acestor campanii de curățenie, deșeurile vegetale ca frunzele, crengile, iarba cosită, rămurelele, gardul viu, plantele de apartament sau grădină (fără semințe) se pot depozita, mărunțite, în pubela de culoare maro destinată deșeurilor biodegradabile sau se pot preda la cele două Puncte de Colectare Separată de pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor, de luni până sâmbătă între orele 8 și 20.

Orașul a fost împărțit în 4 zone, fiecare zonă fiind programată într-o săptămână diferită.

Zona 1: În perioada 17.03 – 21.03.2025 se va igieniza Zona Centrală a orașului, delimitată de str.Republicii-str.Magheru-str.Piața București-str. Sirul Canonicilor, str.Făcliei-Silvaș.

Zona 1 cuprinde următoarele străzi și amplasamente:

          Subzona: aliniament mal drept Crișul Repede – Emilian Chitul – Menumorut – Piata Creangă- Mihai Eminescu – Roman Ciorogariu – Dunării

        Subzona: aliniament Bd.Dacia – Odobescu – Doina

        Subzona: scuar Lacul Roșu – Eroul Necunoscut – Berzei – Olimpiadei

        Subzona: aliniament Parcul Traian – Bd. Magheru – Republicii – Grigore Enescu

        Subzona:aliniament Parc Petofi – Nicolae Jiga – Muzeului – Sirul Canonicilor

        Subzona: aliniament Aleea Strandului – Silvaș – Făcliei – Adevărului – Olteniei

        Subzona: aliniament Ecaterina Teodoroiu – Izvorului

Zona 2: În perioada 24.03 – 28.03.2025 se va igieniza arealul delimitat de cartier Rogerius, cartier Episcopia, cartier Oncea, cartier Olosig.

Zona 2 cuprinde următoarele străzi și amplasamente:

– Subzona: scuar Sfântul Apostol Andrei, scuar Sovata mal drept Crişul Repede – Densuşeanu – bucle Podului – Aluminei – Dacia;

– Subzona: aliniament Borșului – Uzinelor – inclusiv zona de intrare la Staţia De epurare a Apei și Drumuri Bihor;

– Subzona: aliniament Matei Corvin până la ieşirea spre Sântion – Suișului – Plantelor -Vămii – Dornei – Crivățului – Crângului – Apelor – Zmeurei – Filatov;

– Subzona: aliniament Ștefan cel Mare – Ion Bogdan – Bihorului – Secarei, inclusiv terenul de fotbal – aliniament Fabricilor;

– Subzona: scuar Podului – aliniament Transilvaniei – Italiană – Şelimbărului – Călugăreni -Posada – Aleea Sulfinei – Mehedinți – Bernard Shaw;

– Subzona: aliniament Lacul  Roșu – Traian Lalescu – Moldovei – Cantacuzino – Iza – Ioan Suciu.

 Zona 3: În perioada 31.03 – 04.04.2025 se va igieniza arealul delimitat de cartier Ioșia, cartier Ioșia Nord, cartier Europa, cartier Grigorescu.

Zona 3 cuprinde următoarele străzi și amplasamente:

– Subzona: aliniament Henrik Ibsen – Nicolae Bolcaș – Aviatorilor – Ovidiu Densusianu

– Subzona: scuar Hațegului – Piteștilor – Piața Devei – Zarandului

– Subzona: aliniament Barcăului – Meziadului – Meșteşugarilor – Lăpușului

– Subzona: mal stâng Crișul Repede – Alexandru Cazaban – Splaiul Crișanei, Constantin Brâncoveanu – Tudor Vladimirescu

– Subzona: aliniament Vlădeasa – Padișului – Octavian Goga – Calea Aradului

– Subzona: aliniament Cuza Vodă – Kogălniceanu – Sucevei – Horea – Sextil Pușcariu

– Subzona: aliniament Nojoridului – Apateului – Ogorului.

Zona 4: În perioada 07.04 – 11.04.2025 se va igieniza arealul delimitat de cartier Nufărul, cartier Velența, cartier Dragoș Vodă, cartier Tineretului.

Zona 4 cuprinde următoarele străzi și amplasamente:

          -Subzona: scuar Ronald Reagan, scuar Fagarasului – Ronald Reagan (pista de biciclete), scuar Făgărașului (de la pod Cantemir la pod Ronald Reagan), aliniament Beiusului + Luceafărului, Sabinelor, Ceahlăului, Tepes Vodă, Emil Racoviță, Privighetorii, Lugojului, Gala Galaction, Teiului, Industriei, Gh. Costaforu.

          -Subzona: aliniament Piata Țăranilor, Mircea Eliade, Niccolo Paganini, Biruintei, Dobrogei, Mărășești, Bistritei, Stefan Zweig/Lugojului/Bistritei, Theodor Aman, Erkel Ferenc, 1907, Muzicii, Măslinului, Petre Tutea, Liliacului, Turzii, Almașului, Ardealului, Banatului

        -Subzona: aliniament Nojoridului (de la Centura spre Nufărul), Rapsodiei, Apateului, Leonardo da Vinci, Liszt Ferenc, Lanului, Al. Hasas, Traian Goga, Ion Irimescu, Liviu Borcea, Ogorului nr. 258 (spatiu verde aferent Societății Biblice din România), Grigore Moisil, Nicolae Sova, Agricultorilor, Narciselor, Ctin. Nottara, aliniament Onisifor Ghibu, Aleea Forajului nr. 3 (parculeț spate bloc), Constantin Noica, Meiului, Vavilov, Zorelelor, Kiev, aliniament Aleea Salca, Aleea Salca – alveole parcare

        -Subzona: aliniament Miron Pompiliu, Eftimie Murgu, Școalelor, Iuliu Hossu, A. Bacalbașa, Miron Costin, Oțelarilor, Dobrogei, Sălajului, Avântului, Panait Cerna, 12 Octombrie, Griviței, Dobrogeanu Gherea

        -Subzona: scuar Centrul Civic, scuar Șanț – Cetate, scuar Clujului (Poliția rutieră – Cetate statie autobuz), scuar Averescu (pista de biciclete), țarc pentru câini Dragoș Vodă, aliniament Averescu – Dragos Voda – Clujului, Clujului – Pădurice, Cartier Tineretului ( Bacaloglu teren de sport), Aleșdului, Tileagdului, Măcieșului, Carol Davila, Fântânilor, Ciobanilor, Navigatorilor, Năvodarilor, Digului, Margaretei, Coralilor, Gutenberg, Arabilor, G. Bota, I. Busitia, Thomas Mann, Arturo Toscanini, Delfinului, Lotrului, Dâmboviței, Moliere, Rădăuților, Bega, Pandurilor, Timișoarei, Olarilor, Sibiului, Recoltei

        -Subzona: aliniament Alexandru Andrițoiu ieșire spre Seleușului, scuar Seleusului/Războieni, aliniament Tăbăcarilor, Tiglarilor, Velenta, Năsăudului, scuar Bumbacului, aliniament Ion Bradu, Iancu de Hunedoara, Depozitului, Peței, Căii Ferate, Rampei, Căii Ferate (alinaiment modernizat intre Seleusului – Căii Ferate), aliniament Căprioarei.

INAPOI LA STIRI